You are currently viewing CONCLUZII ALE UNUI EU INTERIOR ÎNTÂRZIAT (IV) – ALEXANDRA MARINESCU

CONCLUZII ALE UNUI EU INTERIOR ÎNTÂRZIAT (IV) – ALEXANDRA MARINESCU

“Concluzii ale unui eu interior întârziat” a devenit seria mea favorită dintre toate cele pe care, de-a lungul timpului, am încercat să le integrez in articolele mele săptămânale. Diferită de seria articolelor crăciunistice de care sunt, de asemenea, îndrăgostită, dar a căruit periodicitate nu mă mulțumește de fiecare dată, seria concluziilor a luat naștere în urma unor întâmplări din viața mea pe care nu mi-am dorit sub nicio formă să le expun public. Și pentru că asupra mea și poate și asupra stilului meu de scriere aceste schimbări și-au pus amprenta într-un mod ușor de recunoscut pentru cititorii mei, dar și din respect pentru toți cei care își aruncă privirea, chiar și din când în când, asupra textelor mele, am nădăjduit din tot sufletul să găsesc o soluție la limita unui compromis, care sa nu îmi afecteze nicidecum dorința de a rămâne la fel de sinceră cu voi ca de fiecare dată.
“Concluzii ale unui eu interior întârziat” rămâne poate cea mai sensibilă parte a mea din mediul online, seria cu impactul emoțional care m-a trecut prin stări despre care nici măcar nu știam că există, clădită pe cele mai sincere gânduri, pe cele mai deznădăjduite manifestări, pe cele mai puternic înrădăcinate crezuri. De la ultimul articol al seriei și până astăzi am strâns, din nou, tot felul de înregistrări mentale și sufletești pe care vreau să le împărtășesc cu voi, după cum urmeaza:
*Fericirea începe acolo unde se termină frica.
*Singurătatea nu este întotdeauna un fapt, ea poate să fie adesea o stare.
*Dorința de a-i vindeca pe toți cei din jurul tău ajunge să te îmbolnăvească pe tine.
*Dorul se manifestă diferit pentru fiecare dintre noi. La fel și iubirea.
*Respectul nu ține cont de sex sau de vârstă, însă bunele maniere, da.
*Imaginea pe care o proiectezi asupra celor de lângă tine este, de multe ori, o reflexie a ta de care fie nu ești conștient, fie te sperie.
*Vinovăția este un sentiment mai periculos decât credem. El ne poate împinge către cele mai extreme gesturi.
Nu știu cât va dura sau cât de des mă voi întoarce la aceasta serie atât de dragă sufletului meu, însă un lucru este cert: ea va rămâne aici cu mine, ca una dintre cele mai sensibile părți ale mele din mediul online.

 

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște