You are currently viewing PSD cere demisia lui Bădălău de la Curtea de Conturi

PSD cere demisia lui Bădălău de la Curtea de Conturi

PSD îi cere lui Niculae Bădălău să demisioneze din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, după ce a fost reținut de DNA. Bădălău ocupă acest post din 2020, tot cu susținerea social-democraților.

PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, transmite PSD printr-un comunicat de presă.

Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, a fost reținut duminică, pentru 24 de ore de procurorii DNA într-un dosar de dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar fi promis 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa. Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

Editor: I.F.A.