You are currently viewing „Marșul Tricolorului” a însuflețit, astăzi Târgoviștea, ca un preambul la Ziua Națională

„Marșul Tricolorului” a însuflețit, astăzi Târgoviștea, ca un preambul la Ziua Națională

Târgoviștea s-a îmbrăcat, astăzi, pentru câteva ore, în culorile tricolorului. Câteva sute de elevi și cadre didactice ale Școlii „Vasile Cârlova” din Târgoviște, oficialități locale și militari au purtat un drapel simbolic prin centrul municipiului, mergând cu el până la Turnul Chindiei, unde a fost arborat.

 

Evenimentul, ajuns deja la a IV-a ediție, promite să se transforme într-o tradiție, prin care școala târgovișteană dorește să marcheze Ziua României și să le insufle elevilor respectul pentru istorie și pentru valorile naționale și iubirea pentru simbolurile țării.

„Astăzi, am avut ocazia de a participa la un eveniment absolut emoționant!
Inițiat de Școala Gimnazială „Vasile Cârlova”, „Marșul Tricolorului” a reprezentat și în acest an un moment cu totul și cu totul aparte, însuflețit de prezența sutelor de copii de la școala amintită!
Steagul românesc înseamnă identitatea noastră ca popor și a fiecăruia dintre noi, în parte. El are „viață” câtă vreme îl apărăm și îl reprezentăm cu cinste.
Și ne învățăm copiii să-l iubească.
Felicitări organizatorilor!”, transmite primarul municipiului Târgoviște, aflat, astăzi, în mijlocul colectivului Școlii „Vasile Cârlova”.

AUTOR: F.S.