You are currently viewing Radu Popa: Pe 8 Decembrie ar trebui să primim oficial dreptul de a circula liber în spațiul Schengen

Radu Popa: Pe 8 Decembrie ar trebui să primim oficial dreptul de a circula liber în spațiul Schengen

Pe 8 Decembrie ar trebui să primim oficial dreptul de a circula liber în spațiul Schengen”, anunță deputatul social-democrat Radu Popa. Asta în condițiile în care președintele statului a făcut eforturi minime și tardive, în acest sens, iar Austria rămâne de neclintit în decizia de a nu ne da undă verde.

„M-aș bucura să fim acceptați, merităm acest statut și îndeplinim criteriile tehnice. Din păcate, cel care trebuia să facă un Plan Strategic Integrat pentru intrarea în Schengen este dispărut din spațiul public.

Toată vara a fost mut. Toamna a făcut revista presei, dar nici o ședință cu specialiștii care puteau sprijini România. Abia vineri, în ceasul al 12-lea, KWI s’a întâlnit cu cancelarul austriac însă presa vieneză spune că poziția Austriei rămâne neschimbată: nu acceptă România și Bulgaria.

M. Geoană a avut perfectă dreptate: “între politica externă și cea internă exista o relație biunivocă, se potențează reciproc. E nevoie de folosirea tuturor elementelor de putere națională – diplomație, politică industrială și economică, cooperare internațională, servicii de informații și apărare națională”. Dar liderii vin după lideri. Pentru a-i convinge pe cei mai buni sa lucreze pentru cei mai mulți trebuie să le respectăm valoarea și să le recunoaștem meritele”, subliniază parlamentarul de Dâmbovița.

AUTOR: F.S.