Exporturile UE de maşini electrice şi hibride au crescut anul trecut cu 69%, în termeni valorici, la 42 miliarde de euro (44,26 miliarde de dolari), depăşind importurile pentru al doilea an, conform datelor Eurostat, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Valoarea totală a importurilor a crescut cu 40%, la 29 miliarde de euro, arată datele Eurostat.
De asemenea, valoarea exporturilor a depăşit valoarea importurilor în 2021, după ce în 2020, valoarea importurilor a depăşit valoarea exporturilor.
Marea Britanie a fost cea mai importantă destinaţie pentru exporturile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe şi de maşini integral electrice, reprezentând 26% şi, respectiv, 28% din total, fiind urmată de Norvegia şi Statele Unite.
Japonia a fost piaţa de origine pentru 23% din importurile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe, în 2021.
Pentru maşinile integral electrice, China a fost responsabilă pentru 43% din importuri, în timp ce vehiculele hibride reîncărcabile au fost în mare parte importate din Statele Unite.
Editor: I.F.A.














