Cand oamenii noștri „mari” sunt prea mici, așteptăm pe la colțurile Europei să ne bage și pe noi cineva în seamă…și în Schengen. Din păcate, se pare că nici de data aceasta România nu va reuși să-și atingă această țintă, întrucât Austria pare de neclintit în decizia de a ne lăsa în continuare să așteptăm în vamă intrarea în rândul țărilor de încredere din UE. În acest context, politicianul Ionel Petre, supărat pe factorii de decizie din Romînia, dar și mai supărat pe austrieci anunță că va boicota orice produs sau serviciu al celor care stau în calea accederii noastre în Schengen.
„Maine Europa ne va dovedi importanța. În același timp ne va dovedi cât de abili sunt cei care ne conduc. Nu vreau să fiu Toma Necredinciosul insa vreau sa vad apoi să mă pronunț (…) dincolo de faptul că văd doar lamentări și speranțe de la președinte, premier și ministrul de externe, nu vad fermitate si strategie. Nu văd spunându-se ce nu vom mai face noi pentru Europa, nu văd ce vom face cu austriecii dacă vor rămâne la decizia lor bazată pe argumente doar de ei știute.
🗣 Vă pot spune ce voi face eu! Voi boicota tot ce este produs sau serviciu austriac: nu voi mai alimenta la OMV, nu voi mai lucra cu Raiffeisen, nu voi mai cumpăra nimic austriac. Voi ce veți face?!
Împreună suntem mai puternici!”, subliniază Ionel Petre, doar una dintre vocile care invită românii la răzbunare, dacă pe cale diplomatică nu pot obține ceea ce-și doresc.
AUTOR: F.S.














