Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Fernández, a fost declarată vinovată şi condamnată, marţi, la şase ani de închisoare şi la interzicerea pe viaţă de a ocupa funcţii publice pentru o fraudă prin care a deturnat 1 miliard de dolari prin proiecte de lucrări publice în timpul preşedinţiei sale, transmite The Associated Press, citată de News.ro.
Cristina Kirchner, 69 de ani, a fost găsită vinovată de „administrare frauduloasă” în detrimentul statului în acest proces privind atribuirea de contracte publice în fieful său politic din Santa Cruz (sud), în timpul celor două mandate prezidenţiale (2007-2015). Împotriva ei s-au cerut 12 ani de închisoare şi ineligibilitate.
Ea a denunţat, pe toată durata procedurii demarate în 2019, un proces „politic”, condus de judecători, în opinia sa, manipulaţi de opoziţia de dreapta, în special de tabăra succesorului ei la preşedinţie (2015-2019), liberalul Mauricio Macri. Funcţia sa de preşedintă a Senatului, sinonimă cu imunitatea parlamentară, a salvat-o de închisoare. Imunitate la care a părut să renunţe în viitor, anunţând că nu va solicita niciun mandat în 2023, ci că va „pleca acasă”. „Să mă bage la închisoare!”, a declarat ea.
Un complet de trei judecători a găsit-o vinovată de fraudă, dar a respins acuzaţia de conducere a unei organizaţii criminale, pentru care pedeapsa ar fi putut fi de 12 ani de închisoare. Este pentru prima dată când un vicepreşedinte argentinian a fost condamnat pentru o infracţiune în timpul mandatului.
Sentinţa nu este definitivă, până când nu se va decide asupra apelurilor, un proces care ar putea dura ani de zile. Între timp, ea va rămâne imună la arest.
Fernández, acuzată că a acordat în mod necorespunzător contracte de lucrări publice unui magnat al construcţiilor apropiat de familia sa, a negat orice acuzaţie.
Editor: I.F.A.














