You are currently viewing Campania „Donează sânge, fii erou” continuă, la Târgoviște

Campania „Donează sânge, fii erou” continuă, la Târgoviște

Campania „Donează sânge, fii erou!” continuă, până pe 16 decembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, între orele 7.30 și 13.00. De ieri, donatorii au început deja să vină, pentru a face unul dintre cele mai nobile gesturi, care poate salva vieți.

„Le mulțumim mult donatorilor și vă așteptăm cu drag la Centrul de Transfuzie Dâmbovița, în intervalul orar 7.30-13.00. Mulțumim mult de asemenea voluntarilor noștri de la Școala Postliceala din cadrul Liceului Tehnologic Spiru Haret, Târgoviște.
Campania pe care o organizăm în luna decembrie este finanțată prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow”, transmit organizatorii.

„Donează sânge, fii erou!” este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România și parte a programului Standing Committee On Public Health, din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.

AUTOR: F.S.