În aproximativ un an, în municipiul Moreni, va funcționa o cantină socială. Potrivit primarului municipiului, Constantin Dinu, prin proiectul deja aprobat, se dorește sprijinirea cât mai multor cetățeni, pentru a beneficia de o masă caldă, la prețuri decente,
„Proiectul depus de noi și intenția de a transforma o clădire pe care am primit-o, printr-o donație, într-o cantină socială a fost aprobat. Zilele viitoare voi semna contractul de finanțare și vom avea 12 luni pentru implementare, astfel încât în Moreni în fosta locație a Cantinei 7 noiembrie de la Schelă va funcționa o nouă cantină socială, după un program pe care îl voi stabili împreună cu colegii din primărie. În primul rând, voi dori o adresabilitate pentru persoanele defavorizate, iar, dacă ne vom permite financiar, dorim să servim cât mai mulți beneficiari, astfel încât o cât mai mare parte a populației să poată beneficia de o masă la un preț rezonabil”, a explicat primarul municipiului Dâmbovițean, Constantin Dinu, la Bazar TV.
AUTOR: F.S.