La jumătatea lunii iunie, alpinistul dâmbovițean Geo Badea a plecat în în Himalaya, să cucerească vârful Broad Peak – 8050 m. Sprijinit de autoritățile locale și județene, temerarul a plecat într-o călătorie de mai bine de o lună, care i-a testat deopotrivă rezistența și instinctul de supraviețuire. A fost o expediție cu peripeții, care a fost încununată de succes. Astăzi, alpinistul dâmbovițean, profesor de altminteri, și membru în Sinicatul Liber din Învățământ, spune că unul dintre colegii săi din SLI, un lider zonal, care obișnuia să se bucure de diverse „beneficii personale” de pe urma apartenenței la sindicat îi aduce acuzații privind finanțarea călătoriei sale.
„Mai zilele trecute, mă trezesc pe whatsapp cu un ditamai memoriul, venit, cu efect, din partea unui membru de sindicat, care și motiva demisia din „funcția” de lider zonal.
N-am apucat decît să frunzăresc cele scrise, însă printre rînduri a apărut, allusif, și o mențiune la adresa mea, precum că am luat bani de la sindicat, pe persoană fizică, pentru a merge în Himalaya.
Recunosc, în fața Marii Adunări Naționale, că am trimis o astfel de cerere pentru suma de 2500 lei, la sugestia colegului de breaslă, Marius Popescu, proaspăt uns ca Președinte interimar al SLI Dîmbovița, prin vot democratic și împreună cu care am mîncat pîine cu ceapă prin munții patriei, aproape 35 de ani.
N-am primit decît 1500 lei, nu euroi cum s a auzit prin vecini, întrucît, în ”Consiliul de Coroană”, a obiectat tocmai persoana cu pricina, cererea mea neavînd loc printre alte beneficii personale ale domniei sale, pe care, din politețe, mă abțin a le prezenta.
Am zis săru’mîna și pentru atît!
Cred că este inutil să fac și alte precizari suplimentare, dar vreau să menționez următoarele aspecte:
– sunt membru cotizant în SLI Dîmbovița din 1997, de cînd am intrat în învățămînt;
– nu am beneficiat de vreun suport, altul decît cele colective de care au beneficiat toți colegii mei de breaslă;
– am considerat că este un lucru onorabil, ca cineva din sindicat să reprezinte și aceasta instituție într o expediție alpină în Himalaya;
– este dreptul meu, legal și moral, de a solicita sindicatului, în limitele decenței, un sprijin, atunci cînd este posibil.
Așa că, pe viitor, se cade să vedem lucrurile cu mai multă înțelepciune”, scrie Geo Badea, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














