Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a pledat marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, pentru o discuție la nivelul Consiliului European privind aderarea României la spațiul Schengen ca urmare a veto-ului Austriei la Consiliul UE și a cerut stabilirea unei calendar pentru accederea României în zona de liberă circulație.
,,Europa este în criză din cauza acestui veto austriac. Cum este posibil ca guvernul unui stat membru să calce în picioare legislația? Trebuie să apărăm drepturile cetățenilor noștri care au avut de suferit de pe urma acestei decizii nedrepte. România respectă regulile Schengen, toată lumea a confirmat acest lucru. Există un context dificil în acest moment, iar solidaritatea este pusă în pericol. Doar interesele Federației Ruse sunt servite de acest veto. Este esențial ca la Consiliul European să se discute acest lucru și trebuie stabilită o foaie de parcurs clară pentru aderarea României. Românii nu au de gând să cedeze și sunt mulți oameni aici care ne susțin“, a afirmat Negrescu, vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni, în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
Editor: I.F.A.