Colindătorii din Brănești se pregătesc de momentul în care cântecele tradiționale vor răsuna din nou pe ulițe. Pe 23 și 24 decembrie, acești vor colinda în satele comunei, aducând în ograda gazdelor vestea binecuvântată a nașterii Domnului.
„Vă așteptăm cu mic, cu mare să păstrăm tradiția și să mergem să vestim nașterea Domunului Iisus Hristos!
În data de 23 decembrie, ora 18:00 vom colinda în satul Priboiu, punctul de întâlnire fiind la Biserica de la Priboiu. Continuăm pe 24 decembrie, în satul Brănești, începând cu ora 06:00 de la Dispensar (ieșirea spre Vulcana-Pandele).
Rugăm locuitorii de pe străzile lăturalnice să iasă pe strada Principală, dacă doresc să ne întâmpine și să asculte colindele pe care le-am pregătit.
La Centrul Multifuncțional (fostul Cămin de Nunți), vom face un popas pentru a ne dezgheța. Cine dorește poate aștepta copiii acolo cu ceai sau ciocolata caldă!”
AUTOR: F.S.














