You are currently viewing Miss Guadelupa, Indira Ampiot, a fost încoronată Miss Franţa 2023

Miss Guadelupa, Indira Ampiot, a fost încoronată Miss Franţa 2023

Indira Ampiot, Miss Guadelupa, a fost încoronată Miss Franţa 2023, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Châteauroux, în centrul Franţei, la finalul unei competiţii care anul acesta şi-a lărgit criteriile de selecţie pentru a moderniza o imagine deseori criticată, relatează AFP.

Tânăra de 18 ani, studentă la comunicare, a fost aleasă de telespectatorii postului de televiziune TF1, care a transmis ceremonia în direct, şi de un juriu format din şapte personalităţi.

Trăiesc cu adevărat un vis cu ochii deschişi”, a spus noua Miss Franţa, emoţionată, cu chipul strălucitor, primind coroana din mâinile titularei 2022, Diane Leyre, în faţa a aproximativ 3.500 de spectatori din sală şi a milioane de telespectatori.

Indira Ampiot a spus, în cadrul prezentării din cadrul competiţiei, că îşi doreşte în mod deosebit să se dedice pentru sprijinirea femeilor bolnave de cancer. Ea şi-a încheiat discursul spunând că doreşte o victorie pentru echipa de fotbal Franţei duminică, la Cupa Mondială, şi a spus „Allez les Bleus!”. Prezentă în public, mama noii Miss Franţa nu şi-a putut reţine lacrimile.
Pentru această ediţie, celebra competiţie hotărâse să-şi relaxeze criteriile de selecţie. Până acum, doar femeile între 18 şi 24 de ani, fără copii şi măsurând cel puţin 1,70 m puteau revendica titlul de invidiat. Dacă se menţine dimensiunea minimă, concursul este acum deschis tuturor femeilor de peste 18 ani, fără limită de vârstă, inclusiv căsătorite, cu sau fără copii. O regulă care se aplică chiar şi femeilor transgender, „din momentul în care candidatul are stare civilă feminină”, potrivit Alexia Laroche-Joubert, noul preşedinte al societăţii Miss Franţa.

Editor: I.F.A.