Facturile la energie tind să devină tot mai mult un coșmar și să le complice viețile românilor. Mai ales în cazul celor pentru care statul la cozi interminabile pe la ghișee, accesarea de informații online, sau pătrunderea spuselor scrâșnite de angajații diverșilor operatori este mai mult decât pot duce. Într-un astfel de peisaj sumbru și plin de incertitudini, de schimbări și de scumpiri, nu este de mirare că cele mai înspăimântătoare cuvinte în limba română riscă să devină: “sunt de la Ministerul Energiei și vreau să vă ajut”, după cum scrie deputatul de Dâmbovița, Radu Popa.
„Ideea mi-a venit după ce un prieten m-a sunat și m-a întrebat cum ar putea să depună declarația de conformitate pe propria răspundere referitoare la consumul lunar de energie electrică, dar fără să fie nevoit să stea la o coadă de o oră și ceva la ghișeul furnizorului de utilități, așa cum făcuseră prietenii săi, în ziua anterioară. Declarația era necesară pentru ca unii dintre consumatori sa poată beneficia de prețul compensat al energiei.
Asta mi-a amintit că în Comisia de industrii a Camerei Deputaților al cărui membru sunt am ridicat această problemă atunci când proiectul de lege privind ordonanța 119 venise la aprobare. În formă aprobată în comisiile din Senat această declarație pe propria răspundere era cuprinsă și menționată ca fiind obligatorie. 😁
Am spus atunci colegilor mei că în România sunt 11.300.0000 de facturi care trebuie depuse în fiecare lună și nu cred că ar fi o idee bună să punem toată această populație pe drumuri și la cozi. Din păcate, ideea mea nu a fost susținută de colegi și nu a putut fi cuprinsă în proiectul de lege.
Informația a ajuns în presă, știrile au inflamat opinia publică, imediat a apărut o “poliție a facturilor” care ne anunța că toate consumurile lunare sunt monitorizate de furnizori și ANRE iar cozile au devenit realitate.
A fost nevoie de o nouă intervenție a Partidului Social Democrat care a cerut guvernului să retragă din corpul legii obligativitatea declarațiilor pe propria răspundere.
În felul acesta mi-am dat seama că cele mai înspăimântătoare cuvinte în limba română sunt următoarele: “sunt de la Ministerul Energiei și vreau să vă ajut”!”, scrie Radu Popa, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














