Comunitatea din Găești și-a unit ieri forțele pentru o cauză nobilă. Cu sprijinul colectivului de la Școala ,,Șerban Cioculescu” și de la Casa de Cultură ,,Dumitru Stanciu”, a fost organizat un eveniment caritabil prin care cei implicați și-au propus să strângă cât mai mulți bani, pentru a-l ajuta pe unul dintre elevii școlii a cărei mămică este grav bolnavă și are nevoie de tratament în străinătate. Rezultatele au fost peste așteptări, iar eforturile celor implicați au fost răsplătite nu doar cu donații generoase, dar și cu respectul tuturor celor ce le-au apreciat gestul.

„Am trăit momente, care mi-au confirmat, că orașul nostru este o familie, o comunitate mai unită ca niciodată.
Într-o organizare exemplară a Școlii ,,Șerban Cioculescu” și a Casei de Cultură ,,Dumitru Stanciu” s-au făcut donații generoase pentru o cauză umanitară.
În urma acestui eveniment filantropic s-au strâns 44.170 lei.
Vă mulțumesc tuturor, vă îmbrățișez cu drag și vă doresc sărbători liniștite!”, transmite primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe.

AUTOR: F.S.














