În această seară, satele și chiar și mai tristele scări de bloc și străduțele mai puțin poetice ale orașelor din România răsună de glasul copiilor care încă mai pleacă cu colindul. Orice om își amintește, în această perioadă, de vacanțele de iarnă petrecute la bunici când timpul avea parcă alt sens, iar tradițiile erau la ele acasă și aduceau, de fiecare dată, bucuria și zâmbetul pe chipul tuturor. Ce-i drept, satisfacția nu mai e atât de mare ca altădată, atunci când cei mici primesc nuci, sau covrigi, dar pentru cei mari emoția încă dăinuie și bucuria perpetuării unei tradiții vechi de secole, care se identifică cu istoria noastră.
Tradiţia colindatului la poporul român este străveche, avându-şi originea în vatra vechii Dacii. Nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, dar conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată, prin care este vestit miracolul nașterii Mântuitorului.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular, iar celor mai bătrâni să îi învețe pe cei mici importanța acestor datini.
AUTOR: F.S














