Ziua de 25 decembrie 1989 a fost asociată cu încheierea dictaturii comuniste, în România. În acea zi se desfășura, în Târgoviște, la fosta Unitate Militară de la Gară, procesul soţilor Ceauşescu, în faţa Tribunalului Militar Extraordinar, după ce cuplul fugise din Capitală cu un elicopter, de pe clădirea Comitetului Central.
Procesul soţilor Ceauşescu a început, la ora 13.20, cei doi fiind acuzaţi de genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului, subminarea economiei naţionale şi încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de un miliard de dolari, depuse în băncile din străinătate.
În jurul orei 14.40, procesul s-a încheiat, iar sentinţa de condamnare la moarte a fost pronunţată la ora 14.45, fiind decisă cu unanimitate. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi cinci minute mai târziu, în curtea garnizoanei, unde Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu fuseseră aduşi pe 22 decembrie. Cu o zi înainte, la 21 decembrie 1989, dictatorul Nicolae Ceaușescu convocase un mare miting în Bucureşti, ca să arate că regimul său se bucură de susţinere populară. Discursul lui Nicolae Ceauşescu a fost întrerupt de huiduieli şi ţipete. Atunci a fost ultimul discurs al dictatorului Nicolae Ceaușescu și startul Revoluției în București.
Procesul şi execuţia au fost filmate iar imaginile au făcut înconjurul lumii, fiind difuzate şi de Televiziunea Romană.
AUTOR: F.S.














