Economiile ţărilor lumii au trecut în ultimii ani printr-o suită de situaţii complicate, care au afectat dezvoltarea economică şi au declanşat transformări cu efecte pe termen lung ce vor continua să reprezinte o provocare pentru conduita politicilor economice şi pe parcursul anului viitor, este de părere viceguvernatorului BNR, Leonardo Badea. Economistul dâmbovițean face o serie de predicții pentru anul viitor, în actualul context, după cum notează Ziarul Financiar.
„Analizând redresarea economică din 2021, concluzionăm că a fost fragilă şi inegală, deşi au existat ample programe de sprijin la nivel naţional şi internaţional. În 2022, economia globală a fost marcată de o încetinire, iar perspectiva anului 2023 este de reducere la 2,7% (conform estimărilor FMI – World Economic Outlook, octombrie 2022), reprezentând practic cea mai firavă creştere a ultimelor două decenii. Perspectivele privind inflaţia sunt mai optimiste însă, marcând o scădere de la 8,8% în 2022 la 6,5% în 2023 (conform raportului menţionat).
În zona euro, din cauza impactului crizei energetice asupra preţurilor şi a consumului, numeroşi economişti se aşteaptă la o uşoară contractare a economiei în anul următor şi la continuarea acţiunilor pentru reducerea inflaţiei, care va rămâne şi în 2023 peste ţinta Băncii Centrale Europene de 2%. În acelaşi timp, este de remarcat nivelul scăzut al ratei şomajului, la un minim record de 6,6% (conform estimărilor băncii de investiţii Morgan Stanley publicate în luna noiembrie 2022) (…) Dacă privim spre viitorul nu neapărat imediat, devine evident faptul ca incertitudinea şi riscurile ridicate impun ca o exigenţă flexibilitatea şi adoptarea unei gândiri inovatoare (outside the box), fiind destul de clar că realitatea pe care am cunoscut-o în perioada pre-pandemică nu mai poate fi recuperată. Noul an va debuta aşadar sub semnul unei reaşezări pornind de la cerinţa adaptabilităţii şi acceptând incertitudinea ca o constantă pe care trebuie să o gestionăm şi de care trebuie să ţinem cont”, precizează viceguvernatorului BNR, Leonardo Badea.
AUTOR: F.S.














