Accident rutier sever la Matraca – Dâmbovița! Din cauza neatenției și pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic, două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului acestea au ajuns în afara părții carosabile.
La fața locului au intervenit echipaje de urgență, care au găsit și identificat trei persoane ușor rănite. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

















