You are currently viewing Serbia cere etnicilor sârbi din Kosovo să oprească protestelor împotriva guvernului de la Pristina

Serbia cere etnicilor sârbi din Kosovo să oprească protestelor împotriva guvernului de la Pristina

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a îndemnat pe etnicii sârbi din Kosovo să pună capăt protestelor împotriva guvernului de la Pristina, asigurându-i că nu vor fi puşi sub urmărire penală, a declarat miercuri un oficial de la Belgrad, citat de Reuters, citată de News.ro.

„Am primit garanţii din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene că niciunul dintre sârbii din Kosovo care au participat la proteste şi care au ridicat baricade nu va fi urmărit penal sau arestat„, a declarat Petar Petkovic, şeful biroului guvernamental al Serbiei pentru Kosovo, într-un briefing de presă.

„Am primit, de asemenea, garanţii că forţele de securitate din Kosovo nu vor veni în nordul majoritar sârb fără acordul comandantului KFOR şi al reprezentanţilor populaţiei locale„, a mai declarat Petkovic, referindu-se la forţa de menţinere a păcii KFOR condusă de NATO.

Petkovici a subliniat că însuşi preşedintele Aleksandar Vucic le cere sârbilor din nord să îndepărteze baricadele.

Kosovo şi-a închis miercuri principalul punct de trecere a frontierei cu Serbia, după ce sârbii au instalat baricade în această zonă, în una dintre cele mai grave crize din ultimii ani în regiune.

Sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade şi au blocat drumurile timp de aproape trei săptămâni, după arestarea unui fost agent de poliţie, Dejan Pantic, de către poliţia kosovară. Eliberarea acestuia a fost una dintre principalele revendicări ale protestatarilor.

Între timp, poliţia kosovară şi forţele internaţionale de menţinere a păcii au fost supuse mai multor atacuri armate, iar Serbia şi-a pus forţele armate în stare de alertă maximă.

Statele Unite şi Uniunea Europeană mediază discuţiile pentru a rezolva problemele restante.

Editor: I.F.A.