You are currently viewing Alin Dincă – Trooper, despre valuri de trădare, care frâng inimi, peste tot în jurul nostru

Alin Dincă – Trooper, despre valuri de trădare, care frâng inimi, peste tot în jurul nostru

Pentru cei care nu-l cunosc și-l judecă după aspect, este doar un rocker. Pentru cei mai mulți însă, care-l ascultă de mulți ani în concertele formației târgoviștene Trooper, dar și la radio, unde este realizator de emisiuni, este Coiotu’, acel personaj care nu se sfiește să-și spună părerile despre toate lucrurile nefirești care se întâmplă zilnic, în jurul nostru. Despre astfel de lucruri vorbește Alin Dincă și la final de 2022, sperând poate că, la un moment dat, vom mai trăi și cu ochii și cu inima deschisă. Și ce început mai bun decât acela al noului an?!

„Sute de copii sunt abandonați anual în România. Unele cupluri abandonează și câte 5, 6 copii. E mai simplu să îi dea statului decât să folosească metode de contracepție. Ba unii insistă că e împotriva lui Dumnezeu să te protejezi. Ăsta era visul lui Dumnezeu – să faci tu copii pe care apoi să îi părăsești. Iar acești copii ajung adulți. Adulți cu inima frântă.

Sute de români abandonează anual animalele de companie. Motivele sunt diverse, însă cel mai des întâlnite sunt boala și vârsta. Așa ajung să moară în stradă o grămadă de câini și pisici. Și mor cu inima frântă. Pentru că ele nu știu să-și trădeze cel mai bun prieten și nici nu înțeleg trădarea celui mai bun prieten.

Astăzi am citit că unii români au început să-și părăsească în spitale părinții. Cât de jos poți ajunge în lanțul evoluției? În ce s-au transformat ființele astea? Clar nu mai sunt oameni. Unii ajung să-și păcălească părinții pentru a le vinde locuința. Orice pentru bani! Și uite așa mor acei bătrâni… singuri și cu inima frântă. Pentru că ei nu știu să-și trădeze copilul și nu înțeleg trădarea copilului.
Valuri de trădare…”.

AUTOR: F.S.