You are currently viewing Moment de bilanț, pentru administrația din Vulcana Pandele

Moment de bilanț, pentru administrația din Vulcana Pandele

La final de an, vine momentul bilanțului și pentru administrațiile locale. Astfel, primăria Vulcana Pandele își numără reușitele, la ceas aniversar, printre acestea numărându-se și proaspăt aflata veste că a primit finanțare, pentru construirea a două stații de încărcare destinate autovehiculelor electrice.

„Sfârșitul de an vine cu un bilanț al stadiului de realizare al obiectivelor aflate în derulare în comuna noastră. Lucrările la Sala de sport prezintă un stadiu de realizare de aproximativ 90%, Dispensarul uman este gata în proporție de 80%, iar la Școală Gimnazială Vulcana-Pandele stadiul lucrărilor a ajuns la aproximativ 70%.

În anul 2023 sperăm să inaugurăm aceste obiective de investiții și să începem și altele.

Luna aceasta a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea a două stații de încărcare pentru autovehiculele electrice. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, se arată pe pagina primăriei Vulcana Pandele.

AUTOR: F.S.