You are currently viewing S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea metroului din Cluj-Napoca

S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea metroului din Cluj-Napoca

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost semnat cel mai mare contract de acest gen, din ultimii 30 de ani, anume finanțarea metroului de la Cluj-Napoca.

“Prin acest contract de finanțare se asigură 13,69 miliarde de lei (din care 1,48 miliarde de lei din PNRR) pentru cele două etape necesare construcției Magistralei 1 a metroului clujean. Fondurile vor fi folosite pentru proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca (21,03 km), a celor 19 stații și a depoului.”

Lucrările se vor desfășura în două etape.În prima etapă, finanțată prin PNRR, se va construi secțiunea Sfânta Maria – Europa Unită, care se întinde pe o distanță de 9,16 km și include nouă stații și depoul. Lucrările trebuie terminate până la sfârșitul lui august 2026. În a doua etapă, finanțarea va asigura construcția secțiunilor Țara Moților – Sfânta Maria (7 stații) și Piața Mărăști – Muncii (3 stații), pe o distanță totală de 11,87 km.

Termenul limită pentru asigurarea finanțării era 31 decembrie, în caz contrar, licitația trebuia anulată, conform legii.

Contractul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, din PNRR, POIM și POT, dar și de la bugetele primăriilor Cluj-Napoca și Florești. Nu se precizează cine va asigura subvenția pentru funcționarea metroului.

Editor: I.F.A.