You are currently viewing În weekendul dintre ani, salvamontiștii asigură permanenţa în bazele de la Vârtop și Stâna de Vale

În weekendul dintre ani, salvamontiștii asigură permanenţa în bazele de la Vârtop și Stâna de Vale

În perioada sărbătorilor şi vacanța școlară, salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor asigură permanenţa în bazele Salvamont de la Vârtop și Stâna de Vale.

În perioada amintită, în lipsa zăpezii, vizibilitatea redusă, frigul şi faptul că ziua este încă scurtă reprezintă factori de risc suplimentar și necesită atenție deosebită din partea turiștilor, în zonele de creastă pericolul de rătăcire și hipotermie fiind foarte ridicat.

Pentru cei care se aventurează in afara staţiunilor turistice, aceștia  recomandă:

  • să aleagă trasee pe masura pregătirii;
  • să utilizeze echipament corespunzător;
  • să se informeze, în prealabil, in privinţa traseelor si condiţiile de parcurgere a acestora;

Pentru zona montană a judeţului Bihor aveţi posibilitatea sa descărcaţi trackurile traseelor turistice de pe siteul www.salvamontbihor.ro , secţiunea trasee turistice.

Cei care aleg să parcurgă trasee în zonele de creastă, sunt sfătuiţi să nu abordeze traseele singuri, în cazul unor grupuri menţineţi unitatea grupului si asiguraţi-vă că aveţi telefoanele şi alte echipamente de orientare încărcate, respectiv protejate de frig.

Nu in ultimul rând, vă reamintim că puteţi solicită intervenţia echipelor Salvamont prin intermediul Dispeceratului 112 sau prin Dispeceratul National Salvamont 0725826668, folosind aplicaţiile aferente acestor dispecerate, astfel localizarea dumneavoastră devenind cu mult mai uşoară.

Editor: I.F.A.