You are currently viewing Proiectul de reabilitare a DJ 712A Runcu – Râu Alb, scos la licitație

Proiectul de reabilitare a DJ 712A Runcu – Râu Alb, scos la licitație

Un al doilea proiect important, a fost scos la licitație în a doua zi lucrătoare a anului 2023, de administrația dâmbovițeană. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, anunță că această etapă a fost demarată, astăzi, pentru DJ 712A, care leagă Runcu de Râu Alb.

Proiectul extrem de important pentru întreaga zonă are o valoare totală de 15 milioane 200 de mii de lei, din care, 9 miliooane sunt asigurate, prin Programul Național „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să contribuie cu diferența.

„Pe tronsonul cu lungimea de 2,1 km se vor realiza:
📍 terasamente;
📍 fundații;
📍 covoare asfaltice;
📍 șanțuri și rigole pe o lungime de 3,3 km.
Pe lângă asigurarea unui drum modern între Runcu și Râu Alb, de acest drum se vor putea bucura și turiștii care vizitează una dintre cele mai frumoase zone ale județului nostru.
Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere dâmbovițene reprezintă o prioritate a mandatului meu și a colegilor mei de la Consiliul Județean Dâmbovița, iar acest an, cu siguranță, va fi unul de referință pentru investițiile în drumurile din județ”, dă asigurări Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.