You are currently viewing Un elev de şase ani și-a împuşcat  profesoara, într-o şcoală din Virginia, SUA

Un elev de şase ani și-a împuşcat profesoara, într-o şcoală din Virginia, SUA

Un copil în vârstă de numai şase ani a fost arestat şi se află în custodia autorităţilor, după ce a împuşcat o profesoară într-o şcoală din Newport News, Virginia, SUA.

Vineri după-amiază, copilul de şase ani a mers înarmat la şcoala Richneck Elementary din Newport News, Virginia, iar la un moment dat a scos arma şi a împuşcat-o pe profesoară, o tânără în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Conform autorităților profesoara a fost dusă în stare gravă la spital, însă aceasta începe să se simtă mai bine. Polițiștii aflați la fața locului au declarat că incidentul a fost intenționat, iar nu o greșeală.

Băiatul care învăța la Richneck Elementary School din Newport News, Virginia a fost reținut, iar autoritățile încearcă să afle de unde a luat arma. Niciun alt elev sau profesor nu a fost rănit în urma incidentului.

Directorul școlii s-a plâns că nu îi pot împiedica pe elevi să aducă arme în școală. Acesta a explicat că în campusurile școlare se fac uneori controale aleatorii pentru a găsi eventual arme, însă în ziua incidentului nu a avut loc o astfel de acțiune.

„Atacatorul este un elev în vârstă de şase ani. În prezent se află în custodia Poliţiei„, a declarat Steve Drew, şeful Poliţiei din Newport News.

Oficialul a mai explicat pentru CNN că profesoara a fost împuşcată în clasă, iar atacul nu a fost unul „accidental”, ceea ce înseamnă că elevul a tras intenţionat cu arma în profesoara sa.

Potrivit unor surse, înainte de atacul armat, a existat o altercaţie între profesoară şi elev, iar copilul a tras un singur foc de armă.

Poliţilştii au deschis acum o anchetă pentru a stabili împrejurările în care copilul de şase ani a făcut rost de armă şi cum a reuşit să ajungă cu ea la şcoală.

Editor: I.F.A.