You are currently viewing Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, despre cum trebuie făcut triajul elevilor

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, despre cum trebuie făcut triajul elevilor

Profesorii și învățătorii vor observa elevii la prima oră de curs, iar pentru cei care au simptome vor fi anunțate familiile și le va fi recomandată izolarea la domiciliu până când trec manifestările specifice, potrivit explicațiilor date de secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, la Euronews. Acesta a spus că triajul, în școlile în care nu există personal medical, va fi doar unul „observațional”.

„Inspectoratele școlare monitorizează situația din școli și informează Ministerul Educației cu privire la orice situații excepționale. Când vorbim despre situații excepționale discutăm despre eventualitatea pe care nu ne-o dorim de a suspenda cursurile într-o sală de clasă sau într-o unitate de învățământ.

Conducerile unităților de învățământ au obligația de a informa părinții cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, este foarte important un așa-zis triaj epidemiologic la domiciliu, pentru că este important ca un copil să nu ajungă în comunitatea școlară cu simptome evidente de gripă și un prim triaj trebuie făcut de cei de acasă, urmat de cel observațional de la nivelul unității de învățământ”, a declarat Sorin Ion.

Secretarul de stat a mai precizat că, la nivelul unităților de învățământ este obligatorie asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecție, realizarea dezinfecției și că aerisirea periodică a încăperilor este extrem de importantă, ca și instruirea elevilor cu privire la comportamentul în caz de tuse și strănut, utilizarea batistei de unică folosință…

„Măștile de protecție sunt cu titlu de recomandare, ele nu sunt obligatorii, dar pot fi recomandate atât pentru personal cât și pentru elevi.

Și, nu în ultimul rând, menținerea unei strânse legături cu familia pentru a avea o imagine foarte completă asupra numărului de copii bolnavi de gripă”, a declarat Sorin Ion.

Reamintim că Ministerul Educației a transmis vineri, 6 ianuarie, o serie de obligații către inspectoratele școlare dar și către conducerile școlilor în contextul începerii școlilor de astăzi, 9 ianuarie, pe fondul evoluției cazurilor de gripă și infecții respiratorii acute.

AUTOR: F.S.