Societatea Scriitorilor Târgovișteni anunță cu tristețe încetarea din viață, 15 ianuarie 2023, după o grea suferință a scriitorului Corin Bianu (Ion Cobianu), membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor asociat al revistei „Litere”.

Înmormântarea va avea loc marți, 17 ianuarie 2023, la ora 13.30, la cimitirul din satul Pătroaia-Vale.

CORIN BIANU (21.VI.1946, Pătroaia-Vale, com. Crângurile, Dâmboviţa) a fost poet, prozator, eseist, jurnalist. Pseudonim literar al lui Ioan Cobianu. După studii primare în satul natal şi cele liceale în Găeşti, urmează Facultatea de Drept din Bucureşti (1970). Lu¬crează în aparatul de stat până în 1992, apoi consilier juridic la diferite societăţi comer¬ciale şi instituţii, printre care Ministerul Culturii. Debut publicistic cu poezie la „Amfiteatru” (1971). Colaborează cu poezie, proză, poveşti pentru copii, la „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Argeş”, „Scânteia tineretului”, „Litere”, „Curier”. Premiat în 1982 la Festivalul umorului de la Vaslui. Debut editorial cu romanul „În bătaia vânturilor” (1986). Publică apoi volumele „Fenomenul Mudava” (1992), „Mari prezicători, timp şi destin” (1995), „Drum fără întoarcere” (2001), precum şi povestiri pentru copii „Regina din grădina fermecată” (1997) sau de analiză politico-socială a actualităţii „Scenariul NATO pentru dezintegrarea României” (1999), scris în contextul even¬i¬mentelor din Iugoslavia. Volumele de poezii prezintă o altă faţetă a creaţiei sale: „Amiaza demiurgului” (1987), „Iubirea ca fire” (1997), „Marea Tăcere” (1999), „Lavi, reformă dragă” (2002). O perioadă a scrisului său este marcată de apariţia ca autor sau în colaborare cu Ioan Mamulaş, a unor lucrări de parapsihologie: „Fenomene para¬psihologice” (1993), „Demate¬rializarea parapsi¬hologică, invizi-bilitatea” (1994), „Dicţionar de parapsihologie” (1996). De asemenea, volumul „Actori, teatru, muzică, umor” (1986), scris în colaborare cu Horaţiu Mălăiele. Atât în poezie cât şi în proză, abordează subiecte majore referitoare la dezrădăcinare, echilibrul iluzoriu dintre temporal şi atemporal, aspiraţia fiinţei spre eternitate. Tonul este meditativ, deşi autorul trăieşte permanent sub povara prezentului care-l determină să creadă „În fluidul astral al cuvântului”, căruia i se-nchină „ca la o ţară înfloritoare / Pe care, cu cât mai mulţi o iubesc / Cu atât mai puternică fi-va / Şi nemuritoare”. În romane este deseori folosită tehnica epistolară în evocarea unor stări sufleteşti, precum agonia, dezrădăcinarea individului într-o societate în dezagregare, debu¬solată. Registrul abordează o paletă largă de sentimente – nefiinţa, liniştea, eternitatea – filtrate printr-o interiorizare puternică, topite deseori într-o expresie riguroasă, arhitecturală. Se consideră „Nepotul’ Mnea-tale, modern spus, Fan-Caragiale!…”.