You are currently viewing Daniel Blaga: ne-am gândit să vă oferim oportunitatea de a contribui în mod real la „debarcarea” lui Bode

Daniel Blaga: ne-am gândit să vă oferim oportunitatea de a contribui în mod real la „debarcarea” lui Bode

După scandalul de plagiat care i-a afectat imaginea și amenință s-o afecteze și pe-a ministerului pe care îl conduce, cei mai mulți români așteaptă ca Lucian Bode să-și dea demisia. Politicianul întârzie însă în a face gestul de onoare, iar USR-ul se oferă să-l „ajute” să iasă din politică, cu ajutorul românilor. Parlamentarul dâmbovițean, Daniel Blaga, anunță că formațiunea politică din care face parte a lansat un site unde cetățenii îi pot cere demisia lui Lucian Bode.

„Intrăm în a doua săptămână în care Bode continuă să se agațe de scaunul de ministru, în pofida scandalului „Doi și-un sfert” și a plagiatului dovedit. Cu largul concurs al PSDNL și-a lui Klaus Iohannis, ministrul Bode sfidează nu doar etica și bunul simț ci pur și simplu România și pe români. Pentru că USR reprezintă vocea voastră în Parlament, ne-am gândit astfel să vă oferim oportunitatea de a contribui în mod real la „debarcarea” lui Bode: am lansat astăzi site-ul https://bodedemisia.ro, acolo unde, cu doar câteva click-uri, poți să îi trimiți încă ministrului plagiator mesajul tău, solicitându-i demisia. Între timp, firește, rămânem „pe baricade” și facem tot posibilul să ne asigurămd e faptul că, încă din această săptămână, Bode va ieși din politica mare pe ușa din spate”, transmite Blaga.

AUTOR: F.S.