COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 9 – 15 ianuarie 2023, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au acționat la 289 evenimente: 13 incendii (locuinţe, anexe gospodăreşti, vegetație uscată etc.), 8 acțiuni la accidente rutiere, 16 acțiuni pentru asistența persoanelor aflate în dificultate, 4 acțiuni pentru evacuarea apei din gospodării, 18 acţiuni la alte situaţii de urgenţă (deblocări de ușă, salvări animale, asigurare zonă etc.) și 230 cazuri medicale.
Inspectorii de prevenire au executat 2 acțiuni de control și verificare la unități de cult pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale.
Echipajele din cadrul subunităților de intervenție au executat 16 misiuni de recunoaștere și informare preventivă în localități din raioanele de intervenție, 1 exercițiu cu forțe în teren pentru antrenamentul echipelor de intervenție și 27 acțiuni de verificare la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Dâmbovița.
Instalațiile electrice utilizate cu defecțiuni, utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și coșurile de fum necurățate au reprezentat principalele cauze ale incendiilor produse în această perioadă. Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii care vă pot pune viața în pericol, vă recomandăm:
– NU folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme etc.) cu defecțiuni sau improvizații;
– Utilizați focul deschis numai în condiții și la distanțe de siguranță care să nu permită propagarea focului la construcții sau alte vecinătăți;
– verificați și curățați periodic coșurile pentru evacuarea fumului pentru că funinginea depusă pe interiorul acestora se aprinde și poate incendia întreaga locuință.
Puteți intra pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” pentru consultarea ghidurilor privind modul de comportare în situații de urgență, accesând următorul link: https://fiipregatit.ro
COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE














