You are currently viewing Carmen Holban: Statul facilitează și anul acesta obținerea de credite pentru cei care vor să-și cumpere o locuință

Carmen Holban: Statul facilitează și anul acesta obținerea de credite pentru cei care vor să-și cumpere o locuință

Statul facilitează și anul acesta obținerea de credite pentru cei care vor să-și cumpere o locuință, anunță deputatul dâmbovițean, Carmen Holban. Politicianul social-democrat face referire le programul care sprijină tinerii aflați la prima achiziție de locuință, care nu au venituri suficient de mari astfel încât să poată răspunde condițiilor solicitate de bănci la accesarea unui credit ipotecar.

Prin programul conceput să vină mai ales în sprijinul tinerilor, Ministerul Finanțelor garantează următoarele sume în lei:
📌 66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%.
📌 119.000 euro – pentru locuințe al căror preț este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Datorită acestui program lansat în urmă cu 15 ani, peste 330.000 de români au fost sprijiniți în accesarea finanțării necesare cumpărării unei locuințe”, precizează Carmen Holban.

AUTOR: F.S.