You are currently viewing Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște va face obiectul unei investiții de renovare energetică

Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște va face obiectul unei investiții de renovare energetică

Încă o veste bună, pentru învățământul târgoviștean. Primarul municipiului, Cristian Stan, anunță că Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște va face obiectul unei investiții importante, constând în reabilitarea energetică a unității de învățământ, care va conduce la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.

Am primit rezultatul evaluării cererii de finanțare depuse de către Primăria Târgoviște în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.

Astfel, unitatea de învățământ amintită, va face obiectul unui proiect în valoare de 15.747.276,22 lei, prin care 4 dintre imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat”, precizează Cristian Stan.

AUTOR: F.S.