Apel al primarului comunei Voinești, în atenţia localnicilor care au animale de companie. Gabriel Sandu le reamintește acestora că au obligația să strângă după necuvântătoarele lor, în caz contrar urmând a suporta consecințele.
„Dintotdeauna am apreciat grija pe care o acordaţi animalelor de companie.Vă respectăm și vă apreciem, dar nu putem strânge zilnic materiile fecale lăsate de animale pe gazonul din faţa primăriei, in parcare, pe terenul de joacă pentru copii, pe trotuar şi în fata sălilor de festivităţi.
Dragi iubitori de animale, vă aduc la cunoştinţă că aveţi obligaţia să strângeţi toate aceste excremente! In caz contrar ne vedem obligaţi să le strângem noi și să le depozităm la ușa dumneavoastră!
Numai împreună putem da dovadă de civilizaţie, de un mediu curat, sănătos şi modern!
Multumim pentru înţelegere”, transmite edilul dâmbovițean.
AUTOR: F.S.














