Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchetul Curții de Apel Constanța, unde este audiată în dosarul legat de accidentul în care a fost rănit un motociclist.
Pe data de 8 octombrie, anul trecut, Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.
Acesta a fost accidentat grav și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București. Bărbatul accidentat de Macovei a stat o lună şi jumătate la ATI.
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, s-a prezentat joi la audieri însă a refuzat să dea declarații în fața procurorilor, în dosarul deschis după ce a accidentat un motociclist.
La plecare de la sediul Parchetului Curții de Apel Constanța, Macovei a plecat pe ușa din spate, fugind de jurnaliștii care o așteptau să iasă de la audieri, anunţă RTV.
Editor: I.F.A.














