You are currently viewing Gara Ghergani va fi reabilitată

Gara Ghergani va fi reabilitată

Ministerul Transporturilor va reabilita una dintre gările emblematice, și cu un nume pe măsură, din județul Dâmbovița. Este vorba despre Gara „Ion Ghica” din Ghergani, care va face obiectul unei investiții substanțiale, după cum ne-a declarat primarul orașului dâmbovițean, Marius Caravețeanu.

„În prima fază, este vorba despre o investiție în valoare de 300 de mii de Euro reabilitarea peroanelor, incalzire centrala, grupuri sanitare, o reparație a clădirii, mobilier pentru sala de așteptare, ca să fie demnă de numele celui care a creat-o, „Ion Ghica”. Și Gara Ghergani, dar și alte instituții din localitate, și liceul și școala, îi datorează înaintașului nostru existența, și, în acest context istoric, sperăm la o reabilitare a gării Ghergani”, ne-a declarat edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.