Chindia Târgoviște vizează să termine ultima parte a sezonului regular în forță. În acest an, dâmbovițenii au susținut trei meciuri și au adunat 7 puncte, la capătul a două victorii și o remiză. Mai mult de atât, cu șase etape înainte de încheierea stagiunii regulare, Chindia a urcat pe locul 9, cu 28 de puncte, aflându-se la doar 5 lungimi de locurile de play-off.
La finalul meciului cu UTA, antrenorul Toni Petrea a transmis că echipa sa va trata fiecare meci ca pe o finală, pentru a se putea îndeplini obiectivul propus la sfârșitul sezonului: salvarea de la retrogradare.
„Avem moralul bun după această victorie. Trebuie să o luăm pas cu pas, fiecare joc în parte să îl tratăm precum o finală. O victorie importantă, grea, cu un adversar bun, o primă repriză echilibrată, cu ocazii de ambele părți. În a doua repriză am început mai în defensivă. Am făcut câteva schimbări care și-au făcut efectul, iar pe final a venit acel gol care a dus cele trei puncte. Băieții au dat dovadă de atitudine, caracter, determinare”, a precizat Toni Petrea, după victoria cu UTA Arad.
Luni, pe 13 februarie, în deplasare, roș-albaștrii vor evolua în compania lui Sepsi Sfântu Gheorghe, un adversar extrem de incomod.
M.I.