You are currently viewing Adrian Țuțuianu, perioadă încărcată, la Secretariatul General al Guvernului

Adrian Țuțuianu, perioadă încărcată, la Secretariatul General al Guvernului

Săptămână plină, la Secretariatul General al Guvernului. Potrivit secretarului general adjunct, Adrian Țuțuianu, în această perioadă, se află în lucru proiectul privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, un punct important în procesul de aderare a României la OCDE.

„Reamintesc faptul că aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un obiectiv major al politicii externe române, unul dintre cele mai importante, după accederea în NATO și intrarea în Uniunea Europeană. Iar reforma guvernanței corporative este un punct important în procesul de aderare.

📌 Luni ședința Comitetului interministerial pentru Reforma 9 – PNRR

📌 Miercuri, la sediul Ministerului de Finanțe: publicarea analizei OCDE privind guvernanța corporativă

📌 Tot ieri, la sediul SGG: discuții privind stadiul implementării unor măsuri necesare aderării României la OCDE, cu participarea lui Hans Christiansen (Senior Economist in the OECD Corporate Governance and Corporate Finance Division) și Antonio Gomes (Deputy Director of the Directorate for Financial and Enterprise Affairs).

📌 Astăzi, întâlnire tehnică de lucru cu reprezentanții ministerelor, în vederea pregătirii hotărârilor de guvern de punere în aplicare a reformei”, precizează Adrian Țuțuianu, în cadrul unei postări publicate pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.