Una din patru românce este agresată fizic sau sexual de către partener. Cazurile de violență domestică au crescut pe parcursul anului trecut și nu doar femeile i-au căzut victime. De cele mai multe ori, copiii sunt cei care suferă cel mai mult, atunci când trăiesc într-o familie în care violența, fie ea verbală sau fizică, face parte din viața de zi cu zi.
Potrivit cifrelor oficiale, peste 32.000 de femei și 7.000 de copii au fost numai anul trecut victime ale violenței domestice. În realitate, numărul este și mai mare, spun autoritățile, pentru că multe victime nu au curaj să caute ajutor. Iar asta este cumva de înțeles în condițiile în care, în ultimul an, aproape 3.000 de agresori au încălcat ordinele de protecție și s-au apropiat de victime, iar primul bărbat căruia i-a fost montată o brățară de monitorizare a distrus-o de două ori.
În ceea ce privește situația din județul Dâmbovița, potrivit unui bilanț prezentat, ieri, de IPJ, în anul 2022, la nivelul întregului județ au fost sesizate 58 de infracțiuni, privind violența în familie. Totodată, au fost emise 189 de ordine de protecție provizorii, dintre care 69 au fost transformate în ordine de protecție, pentru victimele abuzate.
AUTOR: F.S.














