You are currently viewing Rezultate excepționale, pentru elevii Școlii „Mihai Viteazul” Pucioasa, la Concursul Național „La școala cu ceas”

Rezultate excepționale, pentru elevii Școlii „Mihai Viteazul” Pucioasa, la Concursul Național „La școala cu ceas”

Rezultate excepționale, pentru elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Pucioasa, la Concursul Național „La școala cu ceas” organizat de Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea. La concurs au participat și anul acesta aproximativ 600 de elevi din toată țara, la disciplina Geografie.

„Doamna profesoară Teotoc Elena-Loredana i-a înscris la acest concurs pe elevii pasionați de cunoaștere și călătorii: Constantinescu Raisa, Ghinea Fabian, Chițu Georgiana, Gușatu Alessia, Mănica Andrei, Șerban Damian (clasa a V-a), Iuga Mara, Stan Judith (clasa a VI-a), Stoica Ruxandra, Preda Alexandru (Clasa a VII-a), Lupoiu David (Clasa a VIII-a).

Eleva Stoica Ruxandra (clasa a VII-a B) a obținut Mențiune și Medalia de Bronz, iar elevul Lupoiu David (clasa a VIII-a B) a obținut Locul I, Medalia de Aur și Cupa „La școala cu ceas”.

Felicitări, dragi copii, pentru tot efortul depus și roadele obținute!
Mulțumim echipei de organizare a concursului, părinților și copiilor care au făcut posibilă această minunată experiență!”, se arată pe pagina Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Pucioasa.

Concursul Național Interdisciplinar „La Şcoala cu Ceas” la disciplina Geografie este unic la nivel național și a fost inițiat din anul școlar 2002-2003 în vederea testării pregătirii elevilor din clasa a VIII-a care susțineau proba de Geografie la Examenul de Capacitate. Din anul școlar 2011-2012 s-a extins la clasele V-VII, deoarece elevii din anii de studiu de la începutul gimnaziului erau dornici să participe la acest concurs.

AUTOR: F.S.