You are currently viewing Dosar penal pentru doi șoferi din Târgoviște și Viforâta, surprinși conducând autoturismul, deși nu aveau acest drept

Dosar penal pentru doi șoferi din Târgoviște și Viforâta, surprinși conducând autoturismul, deși nu aveau acest drept

Pe parcursul zilei de ieri, 13 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile organizate pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație.

Astfel, la data de 13 februarie a.c., în jurul orei 23:10, o tânără, de 19 ani, din Târgoviște, a fost surprinsă de polițiștii de la Biroul Rutier în timp ce conducea un autoturism, pe str. Basarabiei, fără a deține permis de conducere.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus de către proprietar, un tânăr de 19 ani.

Seara trecută, în jurul orei 22:05, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au oprit în trafic, pe raza localității Viforâta, un autoturism condus de către un bărbat, din Târgoviște.

Fiind verificate documentele conducătorului auto, polițiștii au constatat că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conducea autovehicule.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

IPJ DÂMBOVIȚA