You are currently viewing Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență

Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență

Familia lui Bruce Willis a anunțat, miercuri, că actorul a primit diagnosticul de demență fronto-temporală, iar starea sa de sănătatea s-a agravat de când familia a dezvăluit pentru prima dată, anul trecut, că se confruntă cu afazie, o tulburare a capacității de a comunica, relatează BBC și People.
Familia noastră vrea să înceapă prin a ne exprima cea mai profundă recunoștință pentru incredibila revărsare de dragoste, sprijin și povești minunate pe care le-am primit cu toții de când am împărtășit primul diagnostic al lui Bruce”, a scris soția actorului, Emma, pe Instagram.

În acest context, am vrut să vă oferim o actualizare despre iubitul nostru soț, tată și prieten, deoarece acum avem o înțelegere mai profundă a ceea ce se confruntă. De când am anunțat diagnosticul lui Bruce de afazie în primăvara anului 2022, starea lui Bruce a progresat și acum avem un diagnostic mai specific: demența fronto-temporală (cunoscută sub numele de DFT). Din păcate, provocările legate de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce. În timp ce acest lucru este dureros, este o ușurare să avem în sfârșit un diagnostic clar. Astăzi nu există tratamente pentru boală, o realitate pe care sperăm că se poate schimba în anii următori”, a precizat familia marelui actor.
În vârstă de 67 de ani, Bruce Willies este cel mai cunoscut pentru seria de filme Die Hard, în care l-a interpretat pe John McClane, începând din 1988 și până în 2013.

Editor: I.F.A.