Mai multe percheziții au loc, vineri dimineață, în județele Iași, Brașov și Neamț, într-un dosar de abuz în serviciu, luare de mită, fals și înșelăciune, fiind vizate cadre medicale care ar fi făcut mai multe intervenții chirurgicale „cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace”, a anunțat Poliția Română. Medicii sunt suspectați că ar fi montat unor pacienți stimulatoare cardiace și defibrilatoare luate de la persoane decedate. Pacienții care le primeau le plăteau ca fiind noi.
De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, a cinci spitale și la un O.N.G..
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre percheziții la Primăria Movileni, în clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași (Policlinica Mare) și la Secția Cardiologie Intervențională din cadrul spitalului cu același nume.
Totodată, vor fi efectuate opt controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.
De asemenea, anchetatorii au constatat încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.
Conform acelorași judiciare, doi medici, Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov, dețineau un ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată. Anchetatorii verifică acum cum au obținut avizele.
Editor: I.F.A.