O nouă bilă albă dată de președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, important antreprenor din zona montană dâmbovițeană, administrației județene. După ce, acum câteva luni, Valentin Calcan aprecia faptul că președintele CJD s-a ținut de toate promisiunile făcute, în contextul anunțului că va fi asfaltat drumul DJ714 Moroeni-Stațiunea Peștera-Padina, acum acesta salută anunțul făcut, astăzi, de Corneliu Ștefan, privind scoaterea la licitație a studiului de fezabilitate pentru „Domeniul schiabil Cocora”.
„Vă spun cu sinceritate (că nu ne aude nimeni), îmi pierdusem speranța că mai ajung și eu să schiez la Peștera-Padina (mă rog, am luat în calcul speranța de viață a bărbaților din România, nu din Japonia) .
Acum, chiar cred că Andrei o să mă ia și pe mine în instalația de urcare. Că la coborâre, sigur va ajunge primul să țină rând pentru mine la jagertee și el la hotcholate!
Corneliu Ștefan, felicitări!”, a scris Valentin Calcan, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














