You are currently viewing Ghinion pentru Sorana Cîrstea la tragerea la sorți pentru turneul de la Dubai
Attitude de Sorana Cirstea ( Roumanie ) lors du 4ème tour simples Dames des Internationaux de France à Roland Garros, à Paris, France, le 5 juin 2021. © Federico Pestellini/Panoramic/Bestimage Women's singles third round tennis match on Day 7 of The Roland Garros 2021 French Open tennis tournament in Paris, France, on June 5, 2021

Ghinion pentru Sorana Cîrstea la tragerea la sorți pentru turneul de la Dubai

Turneul WTA 1000 de la Dubai, programat în perioada 19 – 25 februarie, este gata de start. Tragerea la sorți a tabloului principal a avut loc ieri, iar Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele. Bogdan, cea care vine din calificări, va avea o misiune mai ușoară decât Cîrstea și Begu, sportive acceptate direct pe tabloul principal.

Sorana Cîrstea o va întâlni în runda inaugurală a turneului de la Dubai pe Beatriz Haddad Maia din Brazilia, a 11-a favorită a competiției și una dintre cele mai în formă tenismene ale momentului. Irina Begu a avut și ea ghinion la tragerea la sorți și va debuta contra campioanei de la Roland Garros 2021, Barbora Krejcikova (Cehia, 29 WTA).

Ana Bogdan a fost cea mai norocasă dintre românce; sportiva din Sinaia va înfrunta o jucătoare mai slab clasată decât ea, pe Laura Siegemund (Germania, 130 WTA).

Prima reprezentantă a României care va intra pe teren la Dubai este Irina Begu, meciul ei fiind programat astăzi, de la ora 10.00. În schimb, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea vor juca mâine.

AUTOR: F.S.