Pompieri și polițiști au intervenit în urmă cu puțin timp în cazul unui incendiu de vegetație uscată în comuna Crângurile, sat Voia.
Pentru gestionarea situației de urgență a acționat Detașamentul de Pompieri Găești cu o autospecială de stingere. La locul incendiului pompierii au constatat că acesta se manifesta pe o suprafață de cca. 5000 mp.
În continuare, s-a acționat pentru localizare si lichidarea tuturor focarelor.
Autoritățile amintesc că nerespectarea prevederilor legale privind arderea miriștilor, atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.














