You are currently viewing Aurelian Cotinescu: Lumea își închipuie că ne aflăm într-o criză economică severă, dar datele venite, la sfârșitul anului 2022 demonstrează că economia României este puternică, sustenabilă și are viitor

Aurelian Cotinescu: Lumea își închipuie că ne aflăm într-o criză economică severă, dar datele venite, la sfârșitul anului 2022 demonstrează că economia României este puternică, sustenabilă și are viitor

După evenimnetele socio-politice, din ultimii ani, pandemie, război, facturi tot mai mari, analiștii anunțau recesiune, iar românii se așteptau la o criză economică severă. Realitatea a fost însă alta, spune liberalul dâmbovițean, Aurelian Cotinescu. Secretarul general al organizației județene a PNL subliniază că, dimpotrivă, România a terminat anul cu una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa și cea mai mare din Europa de Est, cu precădere grație sumelor mari atrase prin absorbția de fonduri europene și a investițiilor masive făcute de străini, în economia țării noastre.

„Lumea își închipuie, poate pe bune dreptate, că ne aflăm într-o criză economică severă, dar iacă, datele venite, la sfârșitul anului 2022 demonstrează că economia României este puternică, sustenabilă și are viitor. Am terminat anul cu cea mai mare creștere economică în rândul țărilor europene reușind chiar, în trimestrul IV, să avem o creștere economică destul de importantă, în condițiile în care eram anunțați că vor veni facturi foarte mari, pe care oamenii și firmele nu le vor putea plăti și vom intra în recesiune. Am reușit să încheiem anul 2022 cu o creștere de 4.8%, este printre cele mai importante creșteri din UE și cea mai importantă din Europa de Est (…) economia românească are reziliență și poate să continue în acest ritm (…) De asemenea, România a reușit să întreacă, ca PIB, toate țările din Balcani, inclusiv Grecia, a depășit Ungaria, Cehia, Slovacia, țările baltice și Portugalia. Am ajuns a 13-a economie europeană și a 45-a economie mondială. Aceste cifre ar trebui să ne facă mândri, ca români, avem un trend pozitiv și cred că ar trebui cu toții pe economia românească și să avem mare încredere în ea”, a subliniat Cotinescu, în conferința de presă a PNL Dâmbovița, de astăzi.

AUTOR: F.S