Biblioteca Orășenească Titu, a fost gazda unei sesiuni de lecturi în cadrul Caravanei „ Lecturi Publice”, organizată de Societatea Scriitorilor Târgovișteni, în vederea promovării creațiilor literare și a valorilor culturale locale, zonale și județene. Tema întâlnirii a fost „De Dragobete, trăiește românește!”.
Activitatea, la care au participat elevi, autorități locale și paisonați de lectură, a debutat cu o suită de dansuri populare a Ansamblului Folcloric „Trandafir Dâmbovițean” din cadrul Casei de Cultură Titu Târg, coordonat de coregraf Adrian Grigore.
În cadrul evenimentului au fost prezenți scriitori și poeți din Târgoviște, București, Lungulețu, Potlogi și Titu, care au citit din propriile creații și le-au explicat tinerilor cât de benefică este lectura în dezvoltarea personală și cât de mult ne ajută să ne lărgim perspectiva, întrucât ne hrănește spiritul și imaginația.
Sesiunile de lectură au fost animate de momente muzicale susținute de: Anisia Coman, Mihnea Ștefan și Maya Gheorghe.
AUTOR: F.S.