Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni a găzduit, astăzi Caravana Cunoașterii Planului Național Strategic 2023-2027, organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin intermediul Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală. Alături de ministrul DAEA, s-au aflat Daniela REBEGA, directorul general al AM PNDR, Nicolae Liviu Dascalu, primarul din Maracineni, Mihail COMAN, directorul general al ICD Mărăcineni. Întâlnirea a fost una regională, astfel că, printre cei prezenți s-a numărat și directorul Direcției Agricole Dâmbovița, Vlad Pătrașcu, însoțit de o delegație de 40 de fermieri din județul nostru.
Conferința a avut ca scop diseminarea informațiilor privind oportunitățile de finanțare prin Planul Național Strategic 2023 – 2027 și a informațiilor specifice legate de accesarea fondurilor europene, după cum au transmis reprezentanții MADR.
„Pentru perioada 2023 – 2027, Planul Național Strategic are obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și a satului românesc și prevede un sprijin în valoare de 15,83 miliarde de euro, distribuit prin două piloane. Pilonul I – instrumente de sprijin susținute prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – plățile directe, și măsuri pentru susținerea pieței, și Pilonul II – instrumente pentru politica de dezvoltare rurală finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR). Fondurile vor fi distribuite de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru Pilonul I, și de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru Pilonul II. Astfel, aproximativ 38% din bugetul prevăzut este alocat investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală (spre exemplu eco-scheme), 61% constituie subvențiile pentru fermieri, în timp ce aproape un procent este prevăzut pentru măsuri privind piața”, a subliniat Pătrașcu Vlad director executiv al DAJ Dâmbovița
AUTOR: F.S.