You are currently viewing Certificate Europass, pentru elevii Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu”, în urma stagiului de pregătire din Spania

Certificate Europass, pentru elevii Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu”, în urma stagiului de pregătire din Spania

În perioada 13-24.02.2023, 14 elevi care urmează cursurile învățământului profesional, calificarea mecanic auto, la Liceul Tehnologic „Udrea Băleanu”, din comuna Băleni, însoțiți de două cadre didactice, au efectuat un stagiu de instruire practică la parteneri ai Formacion Academia Barcelona SL, în Cordoba, Spania.

Stagiile s-au desfășurat prin programul Erasmus+, în cadrul proiectului ,,Competențe profesionale pentru o incluziune și inserție eficiente”.

Elevii s-au remarcat prin responsabilitate și implicare, subliniază cadrele didactice care-i însoțesc pe tineri, iar la final au primit certificate Europass.

„Stagiul de practică pentru elevii din învățământul profesional, calificarea mecanic auto, s-a încheiat prin înmânarea certificatelor Europass, care atestă dobândirea competențelor.
La sfârșit, elevii au beneficiat de un tur prin Sevilla”, transmit reprezentanții Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu”.

AUTOR: F.S.