Cel puţin 36 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite după ce un tren în care se aflau peste 350 de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă, marţi noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, în Grecia. Printre victime se numără și copii.
Bilanțul deceselor în urma coliziunii celor două trenuri din Grecia a ajuns la 36, au anunțat autoritățile elene citate de Reuters. 66 dintre cei 85 de răniți au fost spitalizați, dintre care șase se află la terapie intensivă, a declarat un oficial al pompierilor.
Accidentul feroviar s-a produs în orașul Tempe, aflat în estul Greciei, între Atena și Salonic.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la accidentul feroviar din nord-estul Greciei, iar reprezentanții misiunii diplomatice și ai consulatului general au făcut demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Potrivit informațiilor preliminare obținute de la autoritățile elene, operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, iar datele referitoare la cetățenia persoanelor afectate vor fi comunicate ulterior. MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul celor două misiuni ale României nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879, și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena +30 6978996222 și al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076.
Editor: I.F.A.














